Sanjay Sachdev, canadianul care s-a luptat cu boala cancerului: “Campionatul Mondial de la Brașov este o sărbătoare a vieții!”

Municipiul Braşov găzduieşte primul campionat mondial de atletism organizat vreodată în România! Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa.
Organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, Campionatul Mondial de Alergare de 50KM îi va aduce la Braşov pe cei mai puternici ultra-alergători ai momentului.

La acest campionat vor sosi sportivi din 30 de ţări reprezentând toate continentele, iar până la startul competiției, Federația Română de Atletism vă prezintă cei mai renumiți atleți care vor alerga pe străzile din Brașov.

Sanjay Sachdev va reprezenta Canada la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov, din 1 septembrie 2019. În vârstă de 37 de ani, Sanjay Sachdev este angajat la Poliției Regale a Canadei și consideră alergarea un mod de viață.
“Sunt un tânăr de 37 de ani, tată, soț și membru al Poliției Regale Canadiene, călare. Am intrat în cursele de alergare destul de târziu, în urmă cu 4 ani, la triatlon. Am reprezentat Canada la Campionatele Mondiale Xterra din 2016. Pe măsură ce viața a devenit mai aglomerată, odată cu nașterea celor doi copii, m-am concentrat pe alergare, deoarece a fost cel mai bun mod de a corela antrenamentele cu timpul meu liber, tot mai restrâns”, ne-a spus Sanjay Sachdev.

Dar nu e totul roz în viața sportivului din Canada. După ce anul trecut a ocupat locul doi la Campionatul Național de Alergare de 50KM al Canadei, Sanjay Sachdev a primit o veste teribilă: “Imediat după ce am ocupat locul doi și după ce eram decis să mă ocup și mai serios de acest sport, am fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer! În ultimul an am suferit o intervenție chirurgicală și am urmat 4 luni și jumătate de chimioterapie. În ciuda acestei probleme, mi-am spus că voi rămâne activ pe tot parcursul tratamentului”.

La zece luni distanță de la încheierea tratamentului cu chimioterapie, Sanjay Sachdev va lua startul, pe 1 septembrie, la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov și spune că întrecerea va reprezenta pentru el o adevărată sărbătoare. “Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov va fi prima cursă la zece luni după încheierea tratamentului. Nu pot să-mi exprim recunoștința pentru că voi face din nou ceea ce iubesc – să alerg. Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov este mult mai mult decât o cursă pentru mine, este o sărbătoare a vieții!”

Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa şi este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Primăriei Municipiului Braşov şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Alături de organizatori se află parteneri Agenţia Metropolitană Braşov, Alpin Conference Center, Universitatea Transilvania, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Hospice Casa Speranţei, Coresi; sponsori (Spartan, Olea, Perskindol, Kinesis, Green Cola, Recuperare Acasă, BLife, Rădăcini Motors) şi parteneri media (Radio România Braşov, 100% Sport, NewsBV, BizBraşov, 24FUN, MixTV, Radio Braşov, Transilvania 365, Braşovul Tău, TV BV, Iubim Braşovul, Braşov Metropolitan, România Pozitivă, Infotrafic).

Toate informaţiile legate de desfăşurarea competiţiei pot fi găsite pe site-ul www.brasov50km.com.