Biljana Bursać, omul de știință care vine din laboratorul Universității din Bordeaux să alerge de plăcere pe străzile de sub Tâmpa

Municipiul Braşov găzduieşte primul campionat mondial de atletism organizat vreodată în România! Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa.

Organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, Campionatul Mondial de Alergare de 50Km îi va aduce la Braşov pe cei mai puternici ultra-alergători ai momentului.
La acest campionat vor sosi sportivi din 30 de ţări reprezentând toate continentele, iar până la startul competiției, Federația Română de Atletism vă prezintă cei mai renumiți atleți care vor alerga pe străzile din Brașov.

Luni, 18 august 2019, o prezentăm în câteva cuvinte pe sârboaica Biljana Bursać. Născută la 27 august 1985, Biljana va veni la Brașov la doar câteva zile după aniversarea zilei de naștere.

Mare pasionată de alergare, Biljana participă constant la curse de maraton și ultramaraton, iar la unele curse obține rezultate dintre cele mai bune. Astfel, în 2019, la Campionatul Național de Alergare de 50KM al Serbiei, Biljana s-a clasat pe locul al doilea, cucerind medalia de argint. Ea a încheiat concursul cu timpul de 3:44:00. Anul trecut, la Campionatul Național al Serbiei a alergat în șase ore distanța de 70.410 metri, ocupând locul întâi!
Și tot anul trecut, la maratonul de la Jagodina (Serbia), Biljana Bursać a încheiat cursa cu timpul de 3:09:00.

Interesant este faptul că, în viața de zi cu zi, Biljana Bursać este om de știință, lucrând în domeniul biologiei moleculare! Mai exact, sportiva din Serbia face cercetări pe ramura endocrinologiei moleculare, a obezității și biochimiei nutriționale în cadrul Universității din Bordeaux (Franța).

Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa şi este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Primăriei Municipiului Braşov şi este cofinanţat de Consiliul Judeţean Braşov.

Alături de organizatori se află parteneri Agenţia Metropolitană Braşov, Alpin Conference Center, Universitatea Transilvania, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Hospice Casa Speranţei, Coresi; sponsori(Spartan, Olea, Perskindol, Kinesis, Green Cola, Recuperare Acasă, BLife, Rădăcini Motors) şi parteneri media(Radio România Braşov, 100% Sport, NewsBV, BizBraşov, 24FUN, MixTV, Radio Braşov, Transilvania 365, Braşovul Tău, TV BV, Iubim Braşovul, Braşov Metropolitan, România Pozitivă, Infotrafic). 

Toate informaţiile legate de desfăşurarea competiţiei pot fi găsite pe site-ul www.brasov50km.com.